109 products
Oprisor La Cetate Chardonnay Sec Alb 0.75 L

Oprisor La Cetate Chardonnay Sec Alb 0.75 L

Product Details

Vinul Oprisor La Cetate Chardonnay Sec Alb 0.75 L este creat  special pentru plăcerea de a gusta şi descoperi cele mai complexe enigme ale acestei băuturi nobile.Toate sortimentele de vin se remarcă printr-un echilibru perfect între aciditate și tărie, astfel încât pot fi consumate alături de o gamă variată de alimente. Anul 2008 a adus o schimbare de identitate importantă. Renumele Companiei Carl Reh Winery crescând, a sosit momentul ca brandul CRAMA OPRIȘOR să preia moștenirea și, în spiritul relației tată-fiu, s-o ducă mai departe, dezvoltând-o, cu precădere, spre valorile Olteniei Profunde. Un pahar de vin  Oprisor La Cetate Chardonnay Sec Alb 0.75 L    te duce dincolo de aromă și gust, deoarece se adresează în principal inimilor și minților celor care le gustă. Vinurile sunt de o asemenea complexitate și cu atât de multe nuanțe încât se împletesc într-o armonie perfectă. La Oprișor în fiecare clipă încercăm să le oferim oamenilor o parte din sufletul locului. Așa cum am fost binecuvântați cu bogăția pământului, așa și harul oamenilor locului s-a întors prin a face din rodul viilor vinuri cu personalitate. Calitatea strugurilor ce îi cultivăm pe colinele Oprișorului, împreună cu măiestria celor ce îngrijesc mustul și vinul au o contribuție esențială la identitatea cramei noastre. Arome. Vinurile de la Crama Oprișor au diferite gusturi în funcție de soiul de struguri. Astfel, la vinurile negre poți simți aroma de fructe roșii și negre, ciocolată, vișine, mentă și piper. La vinurile albe poți simți arome de flori, caise, fructe exotice, polen şi atingeri de condimente, dar şi tuşe vegetale. La soiurile de vinuri rose poți întâlni aroma de citrice și fructe roșii de pădure. Gusturi. Unele vinuri au gusturi delicate, cu o textură mlădioasă, altele te lovesc cu tăria lor. Gastronomie. Vinurile de la Crama Oprișor sunt create pentru a fi servite la toate tipurile de mâncăruri Valorile pe care încercăm să le aducem la lumină pot trăi doar într-un prezent pe care oamenii la care ajunge vinul nostru îl degustă, recunosc și apreciază. Vinul este mereu un izvor de inspirație, stârnește emoție, leagă prietenii, însoțește viața pe tot parcursul ei, cu părțile ei bune și rele. Astfel noi ne trăim fiecare clipă cu intensitate și încercăm să o împărtășim cu lumea. Link producator  Link produse 
109 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review