450 products
Amurgul democratiei. Seducatoarea atractie a autoritarismului

Amurgul democratiei. Seducatoarea atractie a autoritarismului

RRP: 49.9 lei

24.95 lei

Product Details

Un istoric câștigător al Premiului Pulitzer explică, într-un limbaj clar, de ce elitele din democrațiile mondiale sunt atrase de naționalism și de autoritarism. Din Statele Unite și Marea Britanie până în Europa continentală și dincolo de ea, democrația liberală este atacată, iar autoritarismul e în ascensiune. În Amurgul democrației, Anne Applebaum, istoric al atrocităților regimului sovietic și printre primii jurnaliști americani care au avertizat în privința tendințelor antidemocrate din Occident, explică ispita naționalismului și a autocrației. În aceste eseuri captivante, autoarea afirmă că sistemele politice cu opinii radicale sunt atrăgătoare, în special când sunt în beneficiul celor loiali și îi exclud pe toți ceilalți. Liderii despotici nu conduc singuri; se bazează pe aliați politici, birocrați și figuri publice pentru a le pava drumul și a-i sprijini. Partidele autoritare și naționaliste apărute în democrațiile moderne oferă noi surse de avere sau de putere partizanilor. Applebaum descrie mulți dintre noii contestatari ai liberalismului din toată lumea, dovedind că folosesc teorii ale conspirației, polarizări politice, rețele sociale și chiar nostalgia pentru a schimba societăți. Elegant scrisă și cu argumente pertinente, Amurgul democrației este o analiză sclipitoare a schimbărilor actuale și o imagine încurajatoare a drumului către revenirea la valori democrate.   „O relatare revelatoare și, uneori, șocantă, dar niciodată disperată a ascensiunii autoritarismului în Occident.“ Los Angeles Review of Books „O lectură esențială pentru atacul său viguros asupra noii drepte din rândurile conservatorilor și pentru avertismentul documentat pe care îl transmite. Opiniile lui Applebaum sunt oportune în special fiindcă este un gânditor atent și un observator perspicace... O abordare educată, rațională și sinceră a realităților întunecate pe care le trăim.“ Kirkus Reviews „Anne Applebaum este un istoric important al comunismului și un cercetător iscusit al politicilor contemporane. În această carte, Applebaum se concentrează asupra unei mari întrebări, care a preocupat-o profund atât în Europa, cât și în America: unde a greșit democrația? Această documentare scrisă cu inteligență și înțelegere este răspunsul ei.“ Timothy Snyder, autor On Tyranny „Experiența de istoric a lui Applebaum și cunoștințele despre Europa și SUA contemporane scot la iveală elementele eterne, dar și distinctive definitorii pentru pericolele politice care ne amenință astăzi... Amurgul democrației ne oferă lecții despre îndelungata luptă dintre democrație și dictatură. Însă, poate cel mai important, despre cât de fragilă este de fapt democrația: supraviețuirea ei depinde de alegerile zilnice ale elitei și ale omului de rând.“ Sheri Berman, The Washington Post „Cartea pe care trebuie să o citești pentru a înțelege ce înseamnă ascensiunea și conducerea lui Donald Trump pentru democrația de azi, nu numai în SUA, ci global.“ Ron Elving, NPR
450 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review