RRP: 49.9 lei
9.98 leiProduct Details
„Roberts spune această poveste cu mare autoritate și cu aplomb. Scrie elegant și stăpânește pe deplin atât sursele de care dispune, cât și vasta bibliografie pe care a consultat-o.“ THE NEW YORK TIMES „Un echilibru elegant al faptelor și gândurilor într-o proză plină de prospețime și cât se poate de limpede. Roberts a stabilit un standard înalt pentru istoricii următori.“ THE WALL STREET JOURNAL „O carte magnifică. Reușește să fie deosebită, dar nu excentrică, larg cuprinzătoare, dar nu înțesată de amănunte, acordând cuvenita greutate atât personajelor prezentate cât și oarbelor forțe economice și fizice implicate.“ THE ECONOMIST „Sclipitoare, acestă carte te ține cu sufletul la gură și nu îți vine să o lași din mâna până nu ai terminat-o.“ LONDON EVENING STANDARD O comparație între nouă lideri care și-au condus națiunile prin cele mai mari războaie pe care le-a văzut lumea și ale căror puncte forte – și slăbiciuni – au modelat cursul istoriei Purtându-ne de la Revoluția Franceză la Războiul Rece, Andrew Roberts prezintă o carte echilibrată și o privire plină de semnificații asupra a nouă dintre figurile majore ale istoriei moderne: Napoleon Bonaparte, Horatio Nelson, Winston Churchill, Adolf Hitler, Iosif Stalin, George G. Marshall, Charles de Gaulle, Dwight D. Eisenhower și Margaret Thatcher. Fiecare dintre acești lideri a fost profund implicat în războiul în care s-au aflat națiunile lor. Oare leadershipul de război e unic sau acești lideri au lucruri în comun, trăsături și tehnici care transcend vremurile și locurile și pot fi aplicate naturii esențiale ale unui conflict? Scrisă cu meticulozitate și deplină înțelegere, Leadership de război prezintă portrete ale unor lideri care oferă lecții importante despre leadership pe timp de luptă, de incertitudine și de frământări. Cu verva și spiritul de observație caracteristice, Roberts arată împrejurările care i-au facut până și pe cei mai promițători lideri să eșueze, dar si calitățile care i-au condus la victorie. ANDREW ROBERTS este autorul unor cărți care s-au bucurat de statut de bestseller: Churchill: Walking with Destiny; The Storm of War: A New History of the Second World War; Masters and Commanders: How Four Titans Won the War in the West. 1941–1945; Waterloo: Napoleon’s last Gamble și, mai cu seamă, Napoleon. A Life, carte care a câștigat Los Angeles Times Book Prize pentru biografie și a fost nominalizată la Premiul Plutarh. Roberts a câștigat multe alte premii, inclusiv Wolfson History Prize și British Army Book of the Year.Useful links
Istorie universala LiteraIstorie universala fabricate de LiteraIstorie universala Reduceri de la 50%Istorie universala GriIstorie universala Gri LiteraYou`ve viewed 48 of 454 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)