461 products
Pasarea vopsita

Pasarea vopsita

RRP: 44.9 lei

24.7 lei

Product Details

Mulți scriitori au abordat tema cruzimii de care omul este în stare în numele războiului, ideologiei și urii față de semenii săi, dar puține cărți vor depăși romanul de debut al lui Jerzy Kosiński, Pasărea vopsită, în ceea ce privește descrierile tulburătoare ale ororilor și barbariilor. Povestea lui Kosiński urmărește parcursul traumatizant al unui băiețel, în timpul anilor grei ai celui de-al Doilea Război Mondial și în perioada imediat următoare. La începutul războiului, pe când avea doar șase ani, copilul este trimis de părinții săi la țară, unde se credea că va fi la adăpost. Însă băiatul, cu părul negru și pielea măslinie, va ajunge să rătăcească singur dintr-un sat în altul, prin mlaștini înghețate și păduri întunecoase, uneori vânat și torturat de săteni și doar rareori adăpostit și ocrotit, ducând o luptă crâncenă pentru supraviețuire. Experiențele și faptele sale trec dincolo de limitele umanității, dar Kosiński nu-și abate niciodată privirea și nu permite nici cititorului să o facă. La fel ca pasărea cu penele vopsite multicolor, respinsă și apoi ucisă brutal de suratele ei care nu o recunoșteau ca fiind una de-a lor, băiatul își caută și el, zadarnic, locul printre oameni. Jerzy Kosiński, unul dintre cei mai originali prozatori ai secolului XX, creează în acest roman clasic un univers precum cel imaginat de Hieronymus Bosch, o lume a excesului îngrozitor, a absurdului temerilor și credințelor populare, unde domnesc violența și ura nestăpânită. Cu stilul său lapidar și imaginile vii, examinând apropierea dintre teroare și cruzime, pe de o parte, și inocență și iubire, pe de alta, Pasărea vopsită este o carte chiar mai relevantă pentru societatea actuală decât a fost la publicarea sa inițială.   „Din toată proza remarcabilă care a rezultat după cel de-al Doilea Război Mondial, Pasărea vopsită de Jerzy Kosiński este mai presus de toate celelalte scrieri. O operă extraordinară și o adevărată celebrare a voinței individuale. Nimeni n-ar putea s-o citească și să rămână indiferent. Romanul acesta ne îmbogățește literatura și viețile.“ Jonathan Yardley, The Miami Herald   „Extraordinară... efectiv cutremurătoare... una dintre cele mai puternice cărți pe care le-am citit vreodată.“ Richard Kluger, Harper’s Magazine
461 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review