Nea Ion - Gabriel Costan

O piesa atipica! La inceputul lecturii pare usoara, simpla, uneori previzibila, usor de urmarit, fapt intalnit mai rar in peisajul scriiturii dramatice actuale. Pare. Si totusi nu. Nu, pentru ca am citit-o dintr-o suflare. Exista un anume subtext in firescul faptelor care se succed treptat in dezvaluirea vremii noastre de azi pe care o cunoastem bine, dar pe care o traim rau… si cu care ne-am obisnuit. Ion nu se poate obisnui. Ion e personajul principal, eroul piesei, cum se spune in teatru, dar nu eroul care cere statuie. El vrea doar normalitatea intr-o lume care nu mai e de mult normala; vrea cu obstinatie, cu argumente, nu-si pierde rabdarea, nici umorul si nici credinta. Vrea oare ceva ce nu se mai poate? Exista un fior patetic in finalul piesei care ne-ar putea face sa ne amintim ca binele nu este doar un cuvant pe care il arunci cand si daca mai spui „buna ziua”. Binele e un concept. „Nea Ion" este o piesa despre Bine. - Sanda Manu