Product Details
Un baiat intalneste o fata. Trecutul intalneste viitorul. Un deget intalneste un tragaci. Inceputul intalneste sfarsitul. In viitorul apropiat, unei functionare publice nemultumite de cariera sa i se ofera un post bine platit intr-o institutie guvernamentala noua, misterioasa, care aduce "expati" din diverse epoci istorice pentru a testa limitele calatoriei in timp. Rolul ei este sa functioneze ca "punte": sa convietuiasca, sa-l asiste si sa-l monitorizeze pe expatul cunoscut drept "1847" - comandorul Graham Gore. Din punct de vedere istoric, comandorul Gore a murit in nefericita expeditie a lui Sir John Franklin in Arctica; prin urmare, este putin derutat cand se trezeste inconjurat de concepte stranii precum "masina de spalat", "Spotify" si "prabusirea Imperiului Britanic". Cu o pofta nemarginita de descoperire si o tigara mereu intre degete, se adapteaza rapid, iar in cursul unei veri lungi si fierbinti, Graham si puntea lui trec de la stanjeneala la o prietenie sincera, apoi la ceva mai mult. Cand insa adevaratul scop al proiectului care i-a adus impreuna incepe sa iasa la iveala, Gore si puntea lui sunt siliti sa-si infrunte alegerile din trecut si viitorurile imaginate. Este posibil ca dragostea sa triumfe asupra structurilor si epocilor istorice care i-au modelat? Si cum poti sfida istoria cand istoria traieste in casa ta? Carte absolut originala si incredibil de amuzanta, continand o fuziune de idei si genuri literare, Ministerul Timpului este o explorare ingenioasa a naturii puterii si a felului in care dragostea poate schimba totul. Cu un ritm narativ fara cusur si o amestecare indrazneata a genurilor, cartea de debut a lui Kaliane Bradley este simultan un thriller de spionaj, o poveste despre calatoria in timp si una de dragoste, abordand in paralel subiecte precum schimbarile climatice, imperialismul, doliul si povara istoriei... Amuzant, istet si extrem de usor de citit, romanul lui Bradley este si tulburator si subtil, un thriller plin de intrebari despre modul in care traim atat acum, cat si in cadrul larg al istoriei umane. - ESQUIRE Scriitura lui Kaliane Bradley este clara si stilata, dialogurile sunt seci si insufletite; chestiunile serioase ale dragostei si mortalitatii sunt invelite in umor, dar niciodata valul nu este prea gros... Daca v-au placut Sotia calatorului in timp a lui Audrey Niffenegger sau Maine, maine, poate maine de Gabrielle Zevin , Ministerul Timpului e alegerea perfecta. In plus, este si un exceptional roman de aventuri, rasturnarile de situatie de la sfarsit sunt perfect calibrate. Nu asteptati sa apara serialul de televiziune. Deschideti cartea aceasta, si veti vedea cum timpul poate sa dispara. - Financial Times Ministerul Timpului da impresia unui roman care a fost scris spre delectarea cititorului, insa este genul de lectura de vacanta care indeamna si la reflectie serioasa... Lasati-va purtati de valurile acestei carti, si ele va vor duce departe. Este foarte inteligenta; este foarte absurda; iar umorul evident nu ascunde niciodata complet anvergura spectaculoasa, nebuneasca a ideilor autoarei. - The Guardian Cartea lui Kaliane Bradley este exceptionala fiindca incalca nu atat legile fizicii, cat limitele genului literar. Sa ne imaginam ca Sotia calatorului in timp ar avea o aventura cu Un gentleman la Moscova... Ne-ar trebui un condensator de flux alimentat cu energie nucleara ca sa generam mai multa carisma decat Gore... Dialogurile lui glumete cu naratoarea fac sa sara scantei din pagina... - The Washington Post Traducere din limba engleza de Bogdan Perdivara.Useful links
Literatura universala Kaliane BradleyLiteratura universala fabricate de LibrisLiteratura universala Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 1934 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)