1937 products
Sonny Boy - Al Pacino

Sonny Boy - Al Pacino

Product Details

Unul dintre cei mai emblematici actori din istoria filmului isi spune povestea vietii de artist‑creator intr‑un mod captivant si extrem de revelator! Peste tot in lume, Al Pacino a explodat pe ecranele de cinema ca o supernova. Dupa un prim rol principal in The Panic in Needle Park in 1971, pana in 1975 a mai jucat in patru filme - Nasul si Nasul II, Serpico si Dupa‑amiaza de caine - care nu doar ca au avut un succes imens, ci au devenit adevarate repere in istoria filmului. Interpretarea lui a transformat personajele in legende ale culturii pop, iar viata i s‑a schimbat pentru totdeauna. De la Marlon Brando si James Dean incoace, niciun actor nu a mai intrat in mentalul colectiv cu o asemenea forta. Insa Pacino trecuse deja de 30 de ani si traise mai multe vieti pana la obtinerea acestei recunoasteri. O figura marcanta a teatrului avangardist din New York, a dus pana atunci o existenta boema, facand tot felul de slujbe pentru a se sustine financiar in timp ce‑si urma pasiunea pentru actorie. A fost crescut de o mama extrem de iubitoare, dar care se confrunta cu probleme psihice, si de parintii acesteia, tatal lui parasindu‑i cand Pacino era copil. Si, cel mai important, a copilarit pe strazile din South Bronx, alaturi de gasca lui de prieteni - tineri, aventurosi si imprevizibili -, a caror amintire vie nu l‑a parasit niciodata. O profesoara i‑a intuit talentul actoricesc si l‑a indrumat spre legendarul High School of Performing Arts din New York, iar zarurile au fost aruncate. In vremurile bune si in momentele grele, in saracie si in bogatie, in clipele de durere si in cele de fericire, actoria a fost colacul lui de salvare, iar comunitatea artistica i‑a devenit familie. Sonny Boy spune povestea unui om care nu mai are nimic de pierdut si nimic de ascuns. Toate rolurile remarcabile, colaborarile spectaculoase si relatiile importante sunt apreciate la justa lor valoare, la fel si imbinarea neobisnuita dintre creativitate si pragmatism. Insa firul rosu care leaga toate episoadele captivante ale povestii lui de viata este reprezentat de spiritul iubirii si al unui tel profund. Dragostea poate pali, iar ambitiile se pot transforma pe neasteptate in obstacole, luminile care fascineaza prin stralucirea lor se pot stinge brusc. Dar Al Pacino a avut norocul de a se indragosti de actorie inainte de a banui macar care pot fi recompensele oferite de aceasta meserie si nu a renuntat niciodata la visul lui. Iar asta a contat cel mai mult. Traducere din limba engleza de Ioana Vacarescu.
1937 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review