662 products
Integrala poemelor - Ana Blandiana

Integrala poemelor - Ana Blandiana

Product Details

N-am fost in stare sa scriu altfel decat iesind din viata mea obisnuita, decupand timpul poeziei din timpul vietii... Plecam la scris cum plecau sfintii in pustie, ca sa-l intalneasca pe Dumnezeu, iar ceea ce urma avea uneori intr-adevar trasaturile miracolului. Cand incepeam sa scriu, nu aveam senzatia preaplinului care se revarsa, ci mai curand a uimirii ca trecea prin mine. Cand se oprea, ma descopeream golita, pustie si, mai ales, cu sentimentul ca este de tot. Desi stiam ca mi se mai intamplase, desi imi spuneam ca si de alte dati mi se paruse la fel si ca totusi minunea se repetase, ma uitam la ultima poezie scrisa cu sfasietoarea convingere ca de asta data este intr-adevar ultima, ca niciodata nu voi mai fi in stare sa scriu nimic. Iar daca urmatoarea evadare se dovedea zadarnica si Dumnezeu nu venea la intalnire, intamplarea nu era decat o verificare in plus, pentru o perioada, a acestei convingeri. Recadeam in contingent mai deprimata decat in momentul evadarii, pana cand incet-incet incepeam sa simt ca se pregateste o noua iluminare care nu asteapta, pentru a se produce, decat o noua fuga. - Ana Blandiana
662 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review