Product Details
Poeta, dramaturga, eseista, memorialista si militanta americana extrem de apreciata, Maya Angelou s-a nascut in St. Louis, Missouri, in 1928. Desi Angelou a avut o cariera prodigioasa ca actrita si muziciana, fiind totodata si prima regizoare de culoare de la Hollywood, imensa recunoastere internationala de care s-a bucurat se datoreaza celor sapte volume autobiografice, dintre care cel mai notabil este primul, I Know Why the Caged Bird Sings (1969). Ca militanta pentru drepturile civile, Angelou a lucrat pentru Dr. Martin Luther King Jr. si Malcolm X. In 2010 a fost decorata de catre presedintele Barack Obama cu Medalia Prezidentiala a Libertatii , cea mai inalta distinctie civila din S.U.A., in timpul vietii fiindu-i acordate peste 50 de titulaturi onorifice. Publicat de Random House in 1978, intr-una dintre cele mai prolifice perioade din cariera autoarei, Si tot ma ridic (And Still I Rise) este cel de-al treilea volum de poezie al acesteia. Pana la momentul respectiv scrisese trei autobiografii si alte doua volume de versuri, conformandu-se principiului adoptat inca de la inceputul carierei de a alterna publicarea unei autobiografii cu cea a unui volum de poezie. Volumul reuneste 32 de poeme impartite in trei cicluri, printre acestea regasindu-se si cele mai cunoscute doua poeme ale autoarei, Phenomenal Woman (O femeie fenomenale) si Still I Rise (Tot ma ridic) . Profund vitale, de o muzicalitate ce trimite la traditiile orale afro-americane, poemele reunite in acest volum examineaza cu temeritate biografia personala, raportarea individuala la greutati, opresiune si pierdere, precum si multiplele valente ale feminitatii, facand din aparitia acestuia in traducere un eveniment editorial. Traducere din limba engleza de Diana Geacar.Useful links
Poezie Maya AngelouPoezie fabricate de LibrisPoezie Reduceri de la 50%You`ve viewed 48 of 674 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)