RRP: 98 lei
59 leiProduct Details
Dor și AmorSunt multe feluri în care poți frânge sufletul cuiva, dar, dintre toate, cel mai sublim și cel mai hain rămâne tot dragostea. Se spune despre dor că arde și apasă și doare.Dar, uneori, nici iubirea nu e un sentiment mai ușor de trăit, pentru că și ea, la fel ca dorul, îți răscolește sufletul și te întoarce pe dos, te prinde în mrejele ei și te ține strâns, până ajungi să nu mai știi, să nu mai poți, să nu mai vrei să fii ca înainte. La fel ca dorul, iubirea te schimbă, întotdeauna în mai bine, niciodată în mai rău, și te învață că în fiecare zbatere a inimii pricinuită de ea există un strop de magie. Această carte este despre dor și amor, dar, înainte de toate, este despre tot ce se întâmplă între ele. Recenzii Poezii superbe, scrise din inimă. Este perfectă pentru iubitori de romance și cei care adoră poezia! – Bogdan Este un volum de poezii de suflet. Foarte frumose și adevărate, sunt trăiri și lecții de viață scurte transpuse în versuri! – Flavia Elena O carte parcă ruptă din suflet! O emoție pură și sinceră care ajunge la sufletul celui care citește. Cu sinceritate și duioșie, iubire și tristețe, autoarea transmite prin intermediul versurilor sale o poveste despre iubire și despre păcatele acesteia. – Geo Marcovici Biografie Femeia, ca oricare alt om, este jumătate trup şi jumătate suflet… Însă sufletul ei este prea mare pentru a putea fi cuprins în ,,jumătate . Autorul cărților:Doar o alta regasire , Te iubesc se spune in soapta , Axel Vol. 3 , Axel Vol. 2 , Axel Vol. 1 , Doar un alt miracol , Suflete captive , Dama de Trefla - Vol. 2 , Dama de Trefla - Vol. 1 , Iubiri si pacate - Poezii , Mai presus de el - Vol. 3 - Mai presus de greseli , Mai presus de el - Vol. 2 - Intre prezent si trecut , Mai presus de el - Vol. 1Oaia neagra din multimeAceastă carte este pentru tine dacă: Vrei să nu urmezi turma și să trăiești așa cum simțiAi nevoie de curajul de a te exprima, fără să ții cont de părerile altoraMilitezi împotriva superficialității, pentru că știi că e un minus al societății de aziCrezi că dragostea de sine și pentru ceilalți încă mai poate aduce o schimbare beneficăÎți cauți inspirația de a fi bine cu tine, oricât zgomot e în jurVrei să dai la o parte tot ce ai împrumutat de la societate și să fii cu adevărat TUOaia neagră din mulțime semnifică un dram de curaj pentru oricine a simțit măcar o dată că nu face parte din mulțime și că vrea să evadeze.Poeziile lui F.Charm sunt mai mult decât o invitație, sunt o provocare să te dezbraci de haina societății și să rămâi gol în fața oglinzii sufletului. Cu fiecare vers, ești purtat din copilărie până la maturitate, din paradis până în infern, treci prin cele mai luminate colțuri ale inimii, cât și prin cele mai întunecate cotloane. Te lupți cu propriile măști și ajungi să fii capabil să discerni între ce-i al tău și ce e împrumutat de la alții, între ce vrei tu și ce vrea societatea de la tine, între ce simți tu și ce stări îți induc cei din jur.În final, nu-ți mai e teamă să separi esența de ego. În final, redevii TU!RecenziiTe inspiră să fii bine cu tine când te simți oaia neagră din mulțime Curajul de a spune lucrurile atât de sincer într-o industrie care ocolește anumite adevăruri este o artă în sine. Aici avem o combinație de curaj cu mult talent. F.Charm te inspiră să fii bine cu tine atunci când te simți oaia neagră din mulțime. – Lora, cântăreață Ne pune un semn de întrebare când vorbim de valorile morale În secolul în care trăim, adevărul a devenit un fir de praf într-un deșert de oameni. Oaia neagră din mulțime nu are rolul de a schimba, ci de a pune un semn de întrebare când vorbim de valori morale, credință și dragoste între semeni! – Maia Morgenstern, actrițUseful links
Romane de dragoste, carti romantice BookzoneRomane de dragoste, carti romantice fabricate de BookzoneRomane de dragoste, carti romantice Reduceri de la 50%Romane de dragoste, carti romantice GriRomane de dragoste, carti romantice Gri BookzoneYou`ve viewed 48 of 886 products
Reviews (16 Reviews)
General rating
4.5 (16 Reviews)