• Păcatul originar
Păcatul originar

Păcatul originar

19.17 lei

Description

Asemănarea dintre doctorul Kacey Lambert și actrița de filme de serie B Shelly Bonaventure este prilej de glume în micul orășel Grizzly Falls din Montana. Totuși, Kacey este șocată să afle despre moartea accidentală a starletei, deși între ele două nu există nici o legătură aparentă. Nedumerită, declanșează o anchetă pe cont propriu și descoperă că nu era vorba de o coincidență. La rândul lor, detectivul Selena Alvarez și partenera ei Regan Pescoli au o imagine mai largă: pe tot cuprinsul țării s-au înregistrat decese aparent accidentale ale unor femei cu părul roșcat și ochii verzi, de vârste apropiate. Cercul se strânge tot mai mult când Kacey își dă seama că atacul care o vizase în urmă cu câțiva ani nu avea ca scop nici jaful, nici violul, ci eliminarea ei, iar Kacey este nevoită acum să-și pună la îndoială judecata și tot ce credea că știe despre propriul trecut. Împreună cu fermierul Trace OʼHalleran, tatăl unui mic pacient de-al ei și alături de care începe o poveste de dragoste, încearcă să-și apere viața și să scoată adevărul la iveală. Care este legătura dintre toate aceste femei, asupra cărora pare să planeze un blestem? Răspunsul cu totul surprinzător și neașteptat demonstrează încă o dată talentul incontestabil al autoarei Lisa Jackson.

Similar products

Reviews ( Reviews)

This product has no review.

Be the first to write a review

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review

From the same manufacturer