1255 products
Medium medical. Editie adaugita si revizuita

Medium medical. Editie adaugita si revizuita

Product Details

  Medium Medical ediție adăugită și revizuită -  Secretele din spatele bolilor cronice și misterioase și cum te poți vindeca în sfârșit     Descriere Medium Medical, de Anthony William – o carte revolutionara despre vindecare Indiferent dacă ţi s-a pus un diagnostic pe care nu îl înţelegi sau dacă suferi de simptome pentru care nu există un diagnostic, dacă cineva drag este bolnav sau eşti medic / terapeut şi doreşti să le oferi pacienţilor tăi un tratament mai bun, cartea Medium medical îţi oferă răspunsurile pe care le cauţi. De asemenea, este un manual perfect pentru toţi cei care îşi doresc să afle secretele unei vieţi mai lungi, trăite într-o stare de sănătate perfectă. O înţelepciune vindecătoare ce depăşeşte cu zeci de ani cunoaşterea epocii noastre   Prima carte din seria Medium Medical Înțelepciunea vindecării, la un nivel superior și extins, aflat cu zeci de ani înaintea descoperirilor științifice Ești dispus să aștepți 20 de ani pentru ca știința medicală să descopere cauzele reale ale suferinței tale, astfel încât să te poți face bine? Nu ai prefera să fii ajutat chiar acum să te vindeci și să te recuperezi? Autorul bestsellerurilor New York Times Anthony William revine cu perspective revoluționare, ajutându-ne să ne vindecăm. Descoperă cauzele reale ale suferințelor tale și cum te poți vindeca în sfârșit de multe boli și afecțiuni, cum ar fi: ADHD Alzheimer Amețeli Artrită reumatoidă Autism Boala articulației temporo-mandibulare și dureri ale maxilarelor Boala Lyme Boli autoimune Candida Ceață mentală Colită Depresie și anxietate Diabet și hipoglicemie Dureri de orice fel Fibromialgie Furnicături și amorțeală Inflamații Îmbătrânire Lupus Migrene și dureri de cap Oboseală postnatală Paralizie facială Scleroză multiplă Simptome asociate cu menopauza Simptome neurologice Sindromul intestinelor permeabile Sindromul oboselii cronice Sindromul premenstrual Starea de epuizare a glandelor suprarenale Tulburarea de stres posttraumatic Tulburări ale glandei tiroide Tulburări digestive Umăr înțepenit Vertij și tinitus Virusul Epstein-Barr Zona zoster „După primele trei minute în care a vorbit cu mine, Anthony mi-a identificat cu precizie problema medicală! Acest vindecător știe cu adevărat despre ce vorbește. Capacitățile lui Anthony, în calitatea sa de Medium Medical, sunt unice și fascinante, iar cartea sa face ca chiar și cele mai complexe boli, care le induc o stare de confuzie celor mai mulți dintre medici, să pară extrem de ușor de înțeles și de vindecat.” — Dr. Alejandro Junger, autorul bestsellerurilor New York Times: Detox, Alimente care purifică și Intestine curate, de asemenea fondatorul celebrului Clean Program Aceasta este cartea care a declanșat o veritabilă revoluție în domeniul îngrijirii sănătății. Mediumul Medical Anthony William a ajutat milioane de oameni să se vindece de diferite boli diagnosticate greșit sau tratate ineficient, ori pe care comunitatea medicală nu știe cum să le vindece. El revine acum cu o ediție adăugită și revizuită a cărții care a deschis pentru prima dată poarta către o cunoaștere vindecătoare elaborată în peste 30 de ani, cu ajutorul căreia nenumărați oameni au reușit să își recupereze starea de sănătate. Prin imensa cantitate de informații vindecătoare pe care le prezintă și pe care știința nu le va descoperi decât peste câteva decenii, Anthony dezvăluie cauza reală a durerilor și a bolilor de care suferă oamenii, inclusiv ce pot face aceștia pentru a se vindeca. Acest lucru nu a fost niciodată mai important ca în aceste timpuri. Instrumentele și protocoalele prezentate de Anthony conduc rapid la rezultate spectaculoase, chiar și în cazul celor care au suferit ani de zile și care au cheltuit sume impresionante de bani pentru diferite remedii și medicamente înainte de a apela la el. Această carte îți prezintă răspunsurile care te pot ajuta să te ridici din propria ta cenușă! Mediumul Medical dezvăluie aici cauzele reale ale tuturor simptomelor, bolilor și afecțiunilor cronice, pe care comunitățile medicale continuă să le înțeleagă greșit, sau să nu le înțeleagă deloc. El explorează în această carte diferite soluții pentru zeci de boli care îi afectează pe oameni, inclusiv pentru Lyme, fibromialgie, epuizarea glandelor suprarenale, encefalomielită mialgică / sindromul oboselii cronice, diferite dezechilibre hormonale, boala Hashimoto, scleroză multiplă, artrită reumatoidă, depresie, diferite afecțiuni neurologice, inflamații cronice, boli autoimune, dezechilibrele glicemiei, colită și alte afecțiuni digestive, precum și multe altele. Această ediție adăugită și revizuită a cărții îți oferă o serie de informații pentru susținerea sistemului imunitar, diferite rețete culinare noi, precum și alte soluții pentru recuperarea sufletului și a spiritului după o boală sau după evenimente care te-au dezechilibrat emoțional. Dacă ai primit un diagnostic pe care nu îl înțelegi, dacă te confrunți cu simptome pe care nu știi cum să le vindeci, dacă ești îngrijorat din cauza bolii unei persoane dragi sau dacă ești medic și îți dorești să îți poți îngriji mai bine pacienții, Mediumul Medical îți oferă aici toate răspunsurile pe care le cauți. În plus, această carte este un ghid pentru toți cei care își doresc să afle secretele unei vieți mai lungi și mai sănătoase. „Adevărul despre lumea în care trăim, despre noi înșine, despre viața și menirea noastră – este despre vindecare, scrie Anthony William. Și adevărul despre vindecare este acum în mâinile tale.” Cuprins: Prefață xix Răspunsuri pentru epoca în care trăim xxi Introducere xxv PARTEA I: Cum a început totul Capitolul 1: Originile Mediumului Medical 3 Capitolul 2: Adevărul despre bolile misterioase 22 PARTEA a II-a: Epidemia ascunsă Capitolul 3: Virusul Epstein-Barr, sindromul oboselii cronice și fibromialgia 37 Capitolul 4: Scleroza multiplă 80 Capitolul 5: Artrita reumatoidă 89 Capitolul 6: Hipotiroidia și tiroidita Hashimoto 97 PARTEA a III-a: Secretele din spatele altor boli misterioase Capitolul 7: Diabetul de tip 2 și hipoglicemia 109 Capitolul 8: Epuizarea glandelor suprarenale 121 Capitolul 9: Candida 133 Capitolul 10: Migrenele 144 Capitolul 11: Zona zoster – adevărata cauză a colitei, afecțiunilor articulației temporo-mandibulare, neuropatiei diabetice și a altor boli 155 Capitolul 12: Tulburarea de deficit de atenție / hiperactivitate (ADHD) și autismul 167 Capitolul 13: Tulburarea de stres posttraumatic 181 Capitolul 14: Depresia 195 Capitolul 15: Sindromul premenstrual și menopauza 205 Capitolul 16: Boala Lyme 221 PARTEA a IV-a: Cum te poți vindeca în sfârșit Capitolul 17: Sănătatea intestinelor 247 Capitolul 18: Eliberarea creierului și corpului de toxine 270 Capitolul 19: Ce nu trebuie să mănânci 286 Capitolul 20: Teama de fructe 297 Capitolul 21: Ghidul esențial al protocoalelor referitoare la consumul de suplimente alimentare 311 Capitolul 22: Cura de purificare și vindecare de 28 de zile 321 Capitolul 23: Rețete pentru Cura de purificare și vindecare de 28 de zile recomandată de Mediumul Medical 341 Capitolul 24: Meditații și tehnici pentru vindecarea sufletului 435 Capitolul 25: Îngerii Esențiali 461 Capitolul 26: Păstrează-ți credința 481 Mulțumiri 485 Despre autor 489 Fragment: Capitolul 1 Originile mediumului medical Atunci când această carte a fost publicată pentru prima oară, eu am revelat în ea o serie de adevăruri pe care nu le poți afla de la altcineva. Nu le vei auzi de la medicul tău și nu le vei găsi în alte cărți sau pe Internet. Aceste secrete nu au fost revelate până acum pe pământ, iar lumina pe care pe care am adus-o eu a apărut aici pentru prima oară. După publicarea cărții Medium Medical, comunitățile medicale au început să privească simptomele, condițiile, bolile și afecțiunile cronice într-o lumină complet diferită, datorită informațiilor unice prezentate în această carte (și mai târziu în restul cărților din seria cu același nume). Aceste informații au reorientat medicina convențională și cea alternativă într-o direcție complet nouă. Ele au deschis o poartă nouă, ajutând comunitățile medicale să se trezească și să devină conștiente de efectul larg răspândit al virușilor asupra populației la nivel global. Pe scurt, această carte a devenit un veritabil ghid de referință pentru nenumărați medici din întreaga lume. Personal, nu sunt medic. Nu am o pregătire medicală, dar îți pot spune lucruri despre sănătatea ta pe care nimeni altcineva nu ți le poate spune. Îți pot oferi informații medicale avansate, care anticipează cu decenii descoperirile cercetării și științei medicale, ajutându-te în acest fel să înțelegi mai bine ce sunt bolile cronice și misterioase pe care medicii le diagnostichează adeseori greșit sau cărora le pun diferite etichete fără a înțelege cu adevărat cauzele acestor simptome. Încă de când eram copil, i-am ajutat pe oameni să se vindece prin intuițiile mele. A sosit timpul să înveți și tu aceste secrete, și instrumentele vindecătoare extrem de eficiente asociate cu ele. Asta mi-a spus Spiritul Compasiunii să fac.   Un oaspete neașteptat Povestea mea începe într-un moment în care aveam patru ani. Într-o duminică dimineața m-am trezit din somn și am auzit vocea unui om mai în vârstă, care mi-a vorbit. I-am putut auzi vocea chiar lângă urechea mea dreaptă, cât se poate de clar. Acesta mi-a spus: — Eu sunt Spiritul Celui Preaînalt. Nu există alt Spirit mai presus decât mine, decât numai Dumnezeu. Am rămas confuz și m-am speriat. Oare mai era cineva în camera mea? Am deschis larg ochii și m-am uitat în jur, dar nu am văzut pe nimeni. Poate că cineva ascultă radioul în apropiere, m-am gândit. M-am dat jos din pat și m-am dus la fereastră. Nu am văzut pe nimeni. Era încă foarte devreme. Nu înțelegeam ce mi se întâmpla, și nici nu îmi prea doream să înțeleg. Am alergat la parterul casei, ca să îmi regăsesc părinții și să mă simt în siguranță. Nu le-am spus nimic despre voce, dar pe măsură ce au trecut orele, am început să simt din ce în ce mai acut că sunt supravegheat. În seara aceleiași zile, m-am așezat pe scaunul din bucătărie. În jurul meu se aflau părinții, bunicii și alți membri de familie. În timp ce mâncam, am văzut subit un bărbat ciudat stând în picioare lângă bunica mea. Avea părul și barba cărunte, și purta o robă de culoare maro. M-am gândit că era un prieten de familie care lua masa împreună cu noi. Nu s-a așezat însă nicio clipă la masă, ci a rămas în picioare în spatele bunicii… uitându-se fix la mine. Dat fiind că niciun alt membru de familie nu a reacționat la prezența sa, mi-am dat seama treptat că eu eram singurul care îl vedeam. M-am uitat în altă parte ca să văd dacă dispare. Când m-am uitat din nou spre bunica, l-am văzut în același loc, uitându-se în continuare la mine. Nu își mișca deloc buzele, dar îi puteam auzi vocea lângă urechea mea dreaptă. Era aceeași voce pe care am auzit-o dimineața, când m-am trezit. De această dată mi-a spus, pe un ton foarte calm: — Sunt aici pentru tine. Am încetat să mai mănânc. — Ce s-a întâmplat? m-a întrebat mama. Nu-ți mai este foame? Nu i-am răspuns, ci am continuat să mă uit la acel om, care și-a ridicat brațul drept și mi-a făcut semn cu mâna să vin la el. Instinctul mi-a spus să îi urmez instrucțiunile, așa că m-am dat jos de pe scaun și m-am îndreptat către bunica. Bărbatul m-a luat de mână și mi-a pus-o pe pieptul bunicii, care mânca. Șocată, bunica s-a dat un pas înapoi. — Ce faci!? Bărbatul cărunt mi-a șoptit: — Spune-i: „cancer la plămâni”. Eram confuz. Nici măcar nu știam ce însemna „cancer la plămâni”. Am încercat să spun aceste cuvinte, dar nu am reușit decât să bolborosesc ceva. — Spune din nou, mi-a șoptit bărbatul. Plămâni. — Plămâni, am spus. — Cancer. — Cancer. Întreaga mea familie se uita la mine. Eram în continuare concentrat asupra bărbatului cărunt. — Acum spune: „Bunica are cancer la plămâni”. — Bunica are cancer la plămâni, am spus. Am auzit zgomotul produs de o furculiță scăpată în farfurie. Bărbatul cărunt mi-a tras mâna de pe pieptul bunicii și mi-a lăsat-o cu blândețe în jos. Apoi s-a întors pe călcâie și a urcat niște trepte pe care nu le mai văzusem până atunci. S-a uitat înapoi către mine și mi-a spus: — Mă vei auzi tot timpul, dar nu mă vei mai vedea vreodată. Nu-ți face griji. A continuat să urce scările până când a trecut prin tavan și a dispărut. Bunica s-a uitat la mine. — Ai spus ce cred eu că ai spus? La masă s-a produs agitație. Ceea ce s-a întâmplat nu părea să aibă vreo noimă din mai multe motive, începând cu faptul că, din câte știam noi, bunica nu avea nimic. Nu observase nicio problemă și nu se dusese la vreun medic. A doua zi dimineața m-am trezit… și am auzit din nou vocea: — Sunt Spiritul Celui Preaînalt. Nu există niciun alt spirit mai presus de mine, cu excepția lui Dumnezeu. La fel ca în dimineața precedentă, m-am uitat în jur, dar nu am văzut pe nimeni. Începând din acea zi, acest lucru mi s-a întâmplat în fiecare dimineață, fără nicio excepție. Între timp, bunica a rămas foarte tulburată de ceea ce i-am spus. Chiar dacă se simțea bine, și-a făcut o programare la doctor pentru o verificare de rutină. Câteva săptămâni mai târziu s-a dus la consultație, iar o radiografie a scos la iveală că avea cancer la plămâni.   Vocea În timp ce misteriosul vizitator a continuat să mă salute în fiecare dimineață, am început să devin atent la nuanțele vocii sale. Aceasta era extrem de clară, cu o tonalitate între bariton și tenor, poate puțin mai înclinată către cea de bariton, dar nu foarte mult. Era o voce cu o rezonanță profundă. Chiar dacă o auzeam lângă urechea mea dreaptă, vocea avea un efect stereo sau chiar de sunet „surround”. Volumul ei era maxim dimineața, scăzând în intensitate de-a lungul zilei. Îmi era greu să îmi dau seama care era vârsta bărbatului. Uneori, vocea sa suna ca aceea a unui bărbat de 80 de ani, sănătos și excepțional de puternic, care ar corespunde bărbatului cărunt pe care l-am văzut în acea seară. Alteori suna ca vocea unui bărbat cu vârsta de o mie de ani. Vocea era catifelată și liniștitoare, dar nu mă puteam obișnui cu prezența ei. Alți mediumi aud uneori voci interioare, dar a mea nu a fost niciodată interioară. Cu alte cuvinte, nu este ca și cum mi-aș auzi propriile gânduri, sau propria mea voce interioară. Eu îmi pot separa gândurile de vocea pe care o aud. Aceasta pare să provină dintr-o sursă exterioară, aflată lângă urechea mea dreaptă, ca și cum s-ar afla cineva lângă mine. Nu o pot face să dispară la voință. O pot în schimb bloca fizic. Dacă îmi pun mâna în fața urechii, vocea devine mult mai slabă. De îndată ce îmi îndepărtez mâna, volumul ei devine la fel de puternic ca la început. I-am cerut necunoscutului să nu mai vorbească cu mine. La început am fost foarte politicos, apoi mai puțin. Indiferent ce i-am spus însă, el a continuat să îmi vorbească ori de câte ori a considerat necesar.   Spiritul Compasiunii lui Dumnezeu – Spiritul Celui Preaînalt Am început să mă adresez vocii pe numele cu care s-a recomandat: Spiritul Celui Preaînalt. Uneori îi spun simplu: Spiritul, sau Preaînaltul. Pe la opt ani, îl auzeam continuu pe Spirit la urechea mea, spunându-mi totul despre sănătatea fizică a celor care îmi ieșeau în cale. Indiferent unde mă aflam și cu ce mă ocupam, aflam totul despre durerile și bolile oamenilor din jurul meu, inclusiv ce trebuiau să facă aceștia pentru a se vindeca. Acest flux neîntrerupt de informații extrem de intime despre viața altor oameni mi se părea extrem de stresant. I-am cerut Spiritului să nu mai îmi spună toate aceste lucruri pe care nu doream să le aflu. „Noi nu rămânem pe pământ o perioadă foarte lungă de timp, mi-a răspuns el. De aceea, nu putem risipi acest timp.” Mi-a explicat că încearcă să mă învețe cât mai multe lucruri în scurtul răstimp pe care îl aveam împreună și că nu aveam nicio clipă de pierdut. Acest răspuns m-a devastat. Până atunci crezusem că viața este foarte lungă, durând literalmente o veșnicie. Subit, am simțit cum mă maturizez prematur, odată cu înțelegerea tristei realități pe care mi-o împărtășea Spiritul. Dacă îi spuneam că era prea solicitant pentru mine, mă ignora. Pe de altă parte, mi-am dat seama că mă puteam totuși angrena într-o conversație cu el, până la un punct. Când am crescut suficient de mult pentru a-i putea pune întrebări fundamentale, am început să îl întreb: — Cine ești? Ce ești? De unde ai venit, și de ce ești aici? — Mai întâi de toate, mi-a răspuns el, îți voi spune ce nu sunt. Nu sunt un înger. Și nu sunt o persoană. Nu am fost niciodată o ființă umană. Nu sunt nicio stafie sau un „ghid spiritual”. Sunt un cuvânt. Am clipit de câteva ori, încercând să înțeleg ce spune. Singurul lucru care mi-a trecut prin minte a fost: „Ce cuvânt?” — Compasiune, mi-a răspuns Spiritul. Nu prea știam ce să îi răspund. Nu a fost însă necesar. Spiritul a continuat să îmi vorbească de la sine: — Sunt efectiv esența vie a cuvântului compasiune. Sălașul meu este vârful degetului lui Dumnezeu. — Spiritule, nu înțeleg, i-am spus. Ești tu Dumnezeu? — Nu, mi-a răspuns el. În vârful degetului lui Dumnezeu sălășluiește un cuvânt, iar acest cuvânt este „compasiune”. Eu sunt acest cuvânt. Sunt un cuvânt viu. Cel mai apropiat cuvânt de Dumnezeu. Am scuturat din cap. — Cum poți fi un simplu cuvânt? — Un cuvânt este o sursă de energie. Există cuvinte care conțin o putere foarte mare. Dumnezeu le încarcă cu lumina sa, și implicit cu suflul vieții. Eu sunt mai mult decât un cuvânt. — Mai există cineva ca tine? — Da: Credința, Speranța, Bucuria, Pacea, și multe altele. Toate sunt cuvinte vii, dar eu mă situez mai presus decât ele, căci sunt cel mai apropiat de Dumnezeu. — Vorbesc aceste cuvinte cu oamenii, la fel ca tine? — Nu așa cum fac eu cu tine. Aceste cuvinte nu pot fi ascultate cu urechea. Ele trăiesc în inima și în sufletul oamenilor. La fel și eu. Cuvinte precum „bucuria” și „pacea” nu sălășluiesc numai în inimă. Ele au nevoie de compasiune pentru a fi complete. — De ce nu este suficientă în sine pacea? De când Spiritul a intrat în viața mea, mi-am dorit adeseori să mă bucur de liniște și pace. — Compasiunea este înțelegerea suferinței, mi-a răspuns Spiritul. Pacea, bucuria sau speranța nu pot exista până când nu îi înțelegi pe cei care suferă. Compasiunea este sufletul acestor cuvinte. Fără ea, ele sunt golite de orice conținut. Compasiunea le conferă adevăr, onoare și sens. Eu sunt compasiune, iar mai presus de mine nu există decât Dumnezeu. Încercând să dau de cap celor spuse de el, l-am întrebat: — Atunci, ce este Dumnezeu? — Dumnezeu este un cuvânt. Dumnezeu este iubire, care este cuvântul suprem. Dumnezeu înseamnă însă mai mult decât un simplu cuvânt, căci El își iubește întreaga creație. Dumnezeu este sursa atotputernică a existenței. Oamenii pot iubi, dar nu necondiționat. Dumnezeu iubește necondiționat. Erau prea multe informații pentru a le putea procesa pe toate. Am încheiat această conversație cu o întrebare personală: — Mai vorbești și cu altcineva? Căci dacă mai există cineva ca mine, m-am gândit, am să îl caut, ca să nu mă mai simt atât de singur. — Îngerii și alte ființe de lumină apelează la mine pentru călăuzire. Eu le transmit tuturor celor care mă ascultă lecțiile și înțelepciunea lui Dumnezeu, mi-a răspuns Spiritul Celui Preaînalt, care este totuna cu Spiritul Compasiunii. Dar pe pământ, nu vorbesc decât cu tine direct .   Eu și umbra mea După cum cred că îți imaginezi, astfel de informații nu au fost deloc ușor de digerat la vârsta de opt ani. Capacitatea de a auzi tot timpul și foarte clar vocea unui spirit, ba chiar de a te angrena într-o conversație cu el, este considerată ieșită din comun între mediumi. Încă și mai neobișnuit este faptul că vocea îmi vorbește în afara urechii, fiind o sursă independentă complet separată de gândurile mele. În esență, este ca și cum aș fi urmărit în permanență, oriunde m-aș afla, de către cineva care îmi spune lucruri pe care nu doresc să le aflu despre sănătatea tuturor celor din jurul meu. Unul din avantaje este acela că Spiritul Compasiunii îmi prezintă informații legate de sănătate incredibil de corecte, care anticipează cu câteva decenii cunoașterea medicală curentă a comunităților medicale sau a altor surse din domeniul îngrijirii sănătății. Peste toate, sunt informat în mod regulat în legătură cu propria mea sănătate, ceea ce reprezintă o raritate absolută. Pe de altă parte, Spiritul Compasiunii nu îmi prezintă numai informații medicale sau legate de sănătate, ci îmi spune foarte multe lucruri despre maniera în care funcționează această lume, dintr-o perspectivă superioară celei pe care o au marea majoritate a oamenilor, referitoare la această planetă, la univers și la viața de dincolo de pământ. El îmi povestește despre civilizațiile antice și despre siturile arheologice încă nedescoperite de pe fundul oceanelor; despre minciunile create pe această planetă de oameni cu o natură profund malefică și despre amăgirile industriilor globale, care distrug sănătatea populației; despre schimbările produse la nivelul mediului înconjurător, despre ceea ce urmează să se întâmple pe planeta noastră și despre problemele care pot apărea în viitor, afectând un număr foarte mare de oameni. Toate acestea sunt lucruri pe care nu le pot schimba. Spiritul m-a învățat că noi nu putem controla liberul arbitru al celor care încearcă să creeze haos pe această planetă, din lăcomie sau din alte interese personale. Tot ce pot face eu este să îi ajut pe oameni să găsească răspunsurile pe care le caută, astfel încât să își poată restabili starea de sănătate, recuperându-și în acest fel viața și devenind mai fericiți, mai sănătoși și mai împăcați. Deși la ora actuală am înțeles pe deplin faptul că Spiritul Celui Preaînalt este esența vie a cuvântului compasiune, încă îmi vine greu să rămân deschis în fața acestuia, căci înțeleg compasiunea Spiritului față de ceilalți oameni, față de suferințele și de chinurile lor, dar unde este compasiunea lui față de mine? De ce a trebuit să îmi asum o responsabilitate atât de mare, la o vârstă atât de fragedă? Mi-aș fi dorit ca o parte din natura plină de iubire a Spiritului să fi fost focalizată exclusiv asupra mea, a sinelui meu din copilărie, să mă bucur de mai multă intimitate în relația mea cu el, dar aceasta a fost dintotdeauna extrem de limitată: ori de câte ori mă aflam în prezența unei alte persoane, Spiritul își focaliza automat atenția asupra acesteia. Prin urmare, cu cât mă aflam în prezența unui număr mai mare de oameni, cu atât mai solicitantă devenea experiența mea. Chiar și atunci când mă aflam doar cu părinții mei, Spiritul Compasiunii mă îndemna să îmi focalizez atenția asupra lor și a stării lor de sănătate. Foarte rar aveam parte de câteva momente scurte în care să pot discuta singur cu Spiritul Compasiunii, asigurându-mă în acest fel că ține la mine și găsindu-mi astfel mângâierea. De bună seamă, Spiritul mi-a spus întotdeauna că nutrește o mare compasiune față de mine, dar la vârsta de opt ani nu aveam încă discernământul necesar pentru a putea înțelege și accepta plenar acest lucru. Tot ce simțeam atunci era o mare greutate care apăsa pe umerii mei de la o oră la alta (uneori chiar de la un moment la altul). În funcție de implicarea mea în suferințele altor oameni și de necesitatea de a mă focaliza în permanență asupra lor, am început să nu mai fiu necondiționat deschis în fața Spiritului Compasiunii. În unele zile eram mai deschis în fața lui, spunându-i pe nume (Spiritul Compasiunii), dar alteori preferam să îl numesc impersonal Spiritul Celui Preaînalt, căci îmi era greu să îmi petrec întreaga zi ascultând ore întregi o voce care îmi descria la nesfârșit toate suferințele celor din jurul meu. Spiritul încearcă în permanență să mă influențeze să îmi folosesc cu înțelepciune liberul arbitru. Când aveam opt ani, am petrecut o săptămână construind un baraj pe pârâul din fața casei noastre. Spiritul mi-a spus că este o idee proastă, întrucât apa va inunda curtea vecinilor. — Nu o să se întâmple nimic, i-am spus. A venit apoi o ploaie torențială, iar pârâul s-a umflat, inundând într-adevăr curtea vecinilor. În timp ce aceștia țipau la mine, am auzit vocea lângă urechea mea: — Ți-am spus că așa se va întâmpla, dar nu m-ai ascultat. De bună seamă, acest lucru nu a făcut decât să toarne gaz pe foc. Spiritul mi-a supravegheat dintotdeauna fiecare mișcare, spunându-mi ce trebuie și ce nu trebuie să fac. A fost aproape imposibil să am o copilărie normală. În anul în care am construit barajul, am aflat totul despre starea fizică și emoțională a prietenilor mei și chiar a învățătoarei mele, care avea mari probleme relaționale cu iubitul ei. Era terifiant să știu toate aceste lucruri. În acel an, Spiritul mi-a spus că un coleg de clasă era pe punctul de a face meningită. I-am relatat acest lucru învățătoarei mele, care l-a chemat pe băiat la catedră și l-a întrebat: — Ai meningită? Băiatul nu auzise niciodată până atunci acel cuvânt, așa că nu știa ce înseamnă. — Ei bine, o să facă în scurt timp această boală, i-am spus învățătoarei. Acum încă nu o are. Învățătoarea s-a alarmat auzind această acuzație gravă, așa că i-a sunat pe părinții noștri și ne-a trimis pe amândoi la cabinetul medical al școlii. Când asistenta medicală ne-a luat temperatura, s-a dovedit că aceasta avea o valoare normală. Nu peste mult timp au sosit părinții colegului meu și mama mea. Ne-am îndreptat cu toții (însoțiți inclusiv de către învățătoare) către biroul directorului, unde a început o conversație foarte aprinsă. — Are meningită? s-au întrebat reciproc adulții. De unde ar fi putut-o lua? — Nu are, au căzut ei de acord. Nu avem nicio idee în ce fel ar fi putut lua această boală. — Ei bine, le-am răspuns, repetând cuvintele mele de mai devreme, eu cred că o va face în curând. Mama îmi cunoștea foarte bine istoria personală, așa că a recunoscut că acest lucru era posibil, ținându-mi partea. — Există o șansă mare ca acest lucru să se întâmple. Ceilalți adulți au continuat să mă chestioneze: — Te-ai aflat în preajma cuiva care suferă de meningită? Le-am răspuns că nu. Nu peste mult timp ședința cu părinții s-a încheiat, așa că m-am întors în clasă, însoțit de învățătoare și de colegul meu. A doua zi colegul meu nu a venit la școală. Învățătoarea a fost informată de către părinții acestuia că se afla la spital, cu o temperatură de 40 de grade. Medicii i-au pus diagnosticul de meningită… Date fiind experiențele de acest fel, am ajuns să nu mai dispun de timpul și de energia necesară pentru a mă ocupa de mine însumi. Mi se părea chiar că eram pe punctul de a mă rătăci în noianul de informații referitoare la viața celor din jurul meu, uitând complet de sine. În timp ce simțeam cum libertatea mea individuală dispare sub ochii mei, Spiritul a încercat să mă consoleze, spunându-mi cuvinte de mângâiere, pline de bunătate și dătătoare de speranță, dar totuși oneste și sincere. El mi-a spus să mă aștept la tot ce poate fi mai rău, dar a adăugat că vom trece împreună cu bine prin aceste încercări: — Marile provocări abia urmează să vină. — La ce te referi? l-am întrebat. — Numai unul sau doi oameni într-un secol primesc acest har, mi-a răspuns el. Nu este deloc o capacitate intuitivă sau psihică obișnuită. Foarte puțini oameni reușesc să supraviețuiască atunci când îl dețin. Ți se va părea insuportabil faptul că nu vei putea trăi ca un om normal, mai ales în adolescență. Mai devreme sau mai târziu, vei ajunge să nu mai vezi altceva decât suferința celor din jurul tău. De aceea, va trebui să găsești o modalitate de a te împăca cu acest lucru. În caz contrar, riști să îți pui capăt propriei vieți.   Citirea corpurilor Spiritul a devenit simultan cel mai bun prieten al meu și blestemul meu personal. Apreciez faptul că mă pregătește pentru o menire pentru care am fost ales de către Dumnezeu, dar responsabilitatea care apasă asupra mea este uriașă. Într-o zi, Spiritul mi-a spus să mă duc într-un cimitir mare și frumos din apropiere de casă. — Doresc să stai lângă acel mormânt, mi-a spus el, și să îți imaginezi cum a murit locatarul lui. Nu era deloc o cerere obișnuită pe care să o adresezi unui copil de opt ani! La acea vreme fusesem însă atât de bombardat cu informații despre sănătatea prietenilor mei și chiar a străinilor încât am încercat să privesc această solicitare ca pe un simplu caz diferit. Cu ajutorul Spiritului, am reușit de fiecare dată să fac ce mi-a cerut. Ajung astfel la o altă dimensiune a harului meu: Spiritul nu numai că mă informează verbal ce nu este în regulă cu sănătatea cuiva, dar mă și ajută să vizualizez radiografia fizică a corpului său. În copilărie, mi-am petrecut ani întregi prin diferite cimitire făcând acest exercițiu pe sute de cadavre. În timp am devenit atât de priceput încât îmi pot da seama aproape instantaneu dacă cineva a murit din cauza unui atac de cord, a unui atac cerebral, de cancer, de o boală a ficatului, într-un accident de mașină, dacă s-a sinucis sau dacă a fost ucis. Peste toate, Spiritul m-a învățat să privesc foarte adânc în interiorul corpului oamenilor în viață. El mi-a promis că atunci când voi încheia acest antrenament, îi voi putea scana și citi pe toți oamenii cu o precizie extremă. Ori de câte ori oboseam sau îmi doream să fac ceva amuzant, Spiritul îmi spunea: — Va veni o zi în care vei realiza scanări care vor însemna diferența dintre viață și moarte pentru oameni. Vei putea spune dacă plămânii cuiva sunt pe punctul de a intra în colaps sau dacă o arteră este pe cale să se înfunde din cauza unui cheag, oprind astfel inima cuiva. Odată, i-am spus: — Cui îi pasă? Ce contează? De ce mi-ar păsa mie? — Trebuie să îți pese, mi-a răspuns el. Tot ce facem cu toții pe acest pământ contează. Faptele tale bune contează pentru sufletul tău. Trebuie să îți asumi cu toată seriozitatea această responsabilitate.   Autovindecarea La vârsta de nouă ani, în timp ce alți băieți mergeau cu bicicleta și jucau baseball, eu asistam în continuare la bolile celor din jur și îl ascultam pe Spiritul Compasiunii spunându-mi ce ar trebui să facă aceștia pentru a se simți mai bine. Cu această ocazie, am învățat unde greșesc adulții în privința sănătății lor și ce ar trebui să facă aceștia pentru a se vindeca. La acea vârstă am început deja să dețin at
1255 products

Reviews (16 Reviews)

General rating

4.5 (16 Reviews)

Do you own or have seen the product?

Tell us your opinion and rate it

Add review