Arta fugii

La 1871, romanticul student vienez Eminescu era absorbit de vis, himerism, arhei, stiinte oculte, Ahasver, valul lui Isis, alchimie si astrologie. La 1971, romanticul student bucurestean Culianu a absorbit deja toata acea «lume» eminesciana, ii dubleaza pe Schopenhauer cu Jung, pe Kant cu Kierkegaard, pe Gautier cu Borges. Ca si la Eminescu si Eliade, la Culianu, in prozele sale, nici o hermeneutica nu poate fi vreodata excesiva. La tot pasul apar simboluri policentrice, iar referintele se ramifica de la Casa Usher la Remember-ul matein, de la Cezara si Contes cruels la Novalis si – de ce nu? – la cromatica stralucitoare a mandalelor din epoca hippy a anilor ’60, cu extazele psihedelice. Nu va lasati scandalizati de atari trimiteri in timp, fiindca, dincolo de multimea si limpezimea simbologiei arhaic-romantice, prozele lui Culianu din anii 1967-1972 au subtextul fermecator de impregnat de acel extraordinar amestec de rock, indianistica, etno-melo-filozofie haiduceasca , magie, alcool, sincretism religios, extaze yogine sau de Kama-sutra, eruditie si senzualism ca la generatia ’27, plus frenezia comunitara a libertatii impartasite ce caracteriza tinara generatie din anii festivalului de la Woodstock – ori de la Clubul Arhitecturii bucurestene, anii Phoenix sau Sideral... - Dan C. Mihailesc